În plin secol 21, în mijlocul orașului european Găești, pe parcursul unei singure zile am avut parte de două experiențe care ar putea îndoi un caracter mai slab. La mine nu e cazul, un răutăcios ar zice că e imposibil să îndoi ceva care nu există, un amabil ar spune altceva, dar cine mai are timp de amabili. Prima experiență: la drum de seară am avut parte de o revedere, revederea cu foștii colegi de liceu. Așa suna anunțul inițial. La fața locului, șoc și groază, mă confruntam cu un autentic caz de canibalism. Niște domni și doamne, unii mai grizonați alții mai vopsiți, apăsați de importanța funcțiilor pe care le dețin (o mare parte), de grijile cotidiene (aproape toți) și de mortarul preaplinului de sine îmi mâncaseră până la ultimul oscior colegii. Generalizez şi când nu e cazul, asta e cusurul meu. Acum e cazul. Cu privire de hienă căzută în patima postului, căutam puncte de sprijin pentru a nu mă prăbuși definitiv. Am găsit un scaun, cel puțin el părea să mă recunoască, restul entităţilor cu picioare erau pe podium, defilau braţ la braţ cu realizările vieţilor lor. Cum mă aflam în horă am jucat şi eu puţin, aruncând vreo 3 vorbe leşinate, că nu ştiu ce, cum şi unde muncesc. Conta mai puţin, fiecare vorbea pentru sine, încerca să se convingă că e realizat şi ferice.
A doua experienţă m-a găsit cu un gust de colegialitate putrezită în gură. Când mă pregăteam să ies din scenă, am constat că se petrece o semi-minune, din străfunduri de vieţi mega-împlinite apăreau şi nişte colegi. Pentru realizarea acestui proces magic a fost nevoie în unele cazuri de nişte vin, în altele de nişte muzică. Începeam să-i recunosc şi să mă recunoască. Cum ultima impresie contează, în aproape toate cazurile, abia aştept să ne revedem. Data viitoare voi arde prima etapă, personal fac aceste deplasări ca să regăsesc ceva din adolescenţii de acum 20 de ani, nu să socializez cu oamenii cu funcţii importante din zilele noastre.
In viata nu trebuie sa te temi de ingineri ajunsi frizeri, ci de frizerii ajunsi ingineri…Atat. In alta ordine de idei, daca mai aduc o minge de-aia de ciocolata ca in 2008, ma mai chemati si pe mine cand va adunati sa vedeti meciuri de la Euro?
Sile esti convocat si fara mingea de ciocolata.Probabil pe sambata reunim un prim lot.
Merci, dar in loc de sambata Cehia – Polonia si Grecia – Rusia, n-ar merge mai bine o duminica Portugalia – Olanda si Danemarca – Germania? Zic si eu…
Da, mult mai tari meciurile.
Ca sa il citez pe Basescu: ”Doamne fereste de mai rau”.
Si ca sa ma explic…Doamne fereste peste 5 ani sa fim toti directori, sa se transforme petrecerea in priveghi, sa nu mai suportam nici unul muzica, sa mancam mai subtire din cauza burtilor si sa stam constipati.
In amintirea Campionatului European din 2008 propun pentru duminica o revedere in aceeasi formatie si in aceeasi locatie, daca sunteti de acord.
Pentru Dan Bojin precizez ca nu e ziua nimanui, ne intalnim doar sa vedem meciurile, sa ne radem si sa ne simtem bine.
*Fosta colega, eu propun sa ne revedem anual, garantez ca ne vom simti bine. E mult pana trecem de tracul primelor minute, dupa aia redevenim oameni.Voi, ca eu nu am fost niciodata.
*Geronte sunt absolut de acord, ar merge si sambata, chiar daca meciurile sunt mai slabe, putem sa stam si la prelungiri.
Pentru Bojin Dan, Gerica s-a grabit, vineri e ziua lui Jan, deci nu gresesti daca vii cu un cadou, chiar daca e posibil ca Jenel sa fie in Caraibe, Vama Veche, Varna sau Dorohoi.
Toti am vrea sa ne dam mari ce fericiti si realizati suntem dar putin experimentam ce e intr-adevar fericirea in viata de zi cu zi! Oara eu am gasit-o? Cariera? Bani? Copii? Ar trebui sa spun ca e suficient … dar cred ca trebuie sa invatam sa o cautam in fiecare zi in alte si alte lucruri … pentru mine o farama din timpul si paradisul pierdut am regasit-o cand v-am revazut … dupa 20 ani!
Sunt de acord, aceste revederi aduc ceva din parfumul adolescentei, ceea ce e in mod evident o forma de fericire.
Ma gandeam eu,bine ca a iesit mai bine petrecerea.