Sunt precum un vampir la vederea sângelui în momentul în care trec pe lângă o persoană care povesteşte ceva. Ascuţite la maxim, urechile-mi devin nemiloase, sug şi ultima picătură a ultimului cuvânt rostit. Mă dau în vânt după amintirile oamenilor. Recent am întâlnit un personaj cu o mare pasiune. Nu insist asupra locului, să spunem o bodegă. În faţa unui comesean, mult mai tânăr, omul vorbea relaxat de o mare dragoste. „Mă zgâriasem urât, imediat am luat 50 de vodcă şi am dat pe bubă (…)Dacă sunt foarte obosit, beau o cafea şi 100 de cognac şi sunt perfect (…)Era un viscol de mureai. Am luat 150 de vodca, 250 de vin fiert şi am ieşit la treaba, fara probleme (…) Te doare capul, 50 de tărie, orice fel, din o singură gură şi nu mai ai probleme”, sunt câteva propoziţii întrerupte de înghiţituri lacome de bere la pet de 2500, servită din pahare de 250.
Clar omul era pasionat de leacuri alternative şi de cantităţi exacte.
