Nu ratez nicio ocazie să nu înghit câte o lingură de fiere. Curios din fire nu m-am putut abţine să nu merg de 1 decembrie într-un parc aflat în apropierea casei unde se oferea fasole cu cârnaţi şi muzică live. Vroiam să văd cum mai petrece românul, cum se calcă în picioare pentru un chiştoc de cârnat, cum îşi pierde minţile pentru câteva de boabe de fasole. Îmi făcusem deja o imagine. La faţa locului lucrurile s-au dovedit a fi uşor diferite. Coada era la locul ei, trupurile încinse de alcool dansau dezarticulat, iar guri hâde zbierau şi cerşeau manele unor organizatori decişi să ofere doar muzică populară. Până aici nimic deosebit. Am mai vazut şi auzit. M-a mirat însă faptul că majoritatea celor care stăteau la coadă (şi erau mulţi) trăgeau după ei sacoşe mari sau saci de rafie. Am aflat ulterior că sunt oameni fără locuinţă, care îşi cărau în respectivele sacoşe toată averea. Veniseră în număr mare atraşi de mirajul unei mese calde, dar se aflau şi într-un fel de transhumanţă, goniţi din zona Gării, încercau să se „aşeze” prin locurile virane din Ghencea. Trăim vremuri triste.
