Blesteme

Lumea e plină de oameni care blesteamă.

Pentru că încă mai trăiesc cu convingerea că pot deveni mai bun cu cât devin mai bătrân nu fac acest lucru. Asta nu mă scuteşte însă de neplăceri din partea semenilor. Cu riscul de a mă repeta mărturisesc că sunt în plin război cu vecinii (ei nu ştiu asta şi sper să nu afle) un fel de conflagraţie între Estonia şi Rusia, e clar cine sunt eu. Am liste întregi cu ce mă enervează la fiecare, pe etaje, pe camere, cei de la etajele superioare sunt melomani, cresc herghelii de cai care îmi tropăie în cap, au un al doilea job de dulgheri, pe care îl practică după miezul nopţii, pe scurt sunt producători, la scară industrială, de zgomot. Cei de la etajele inferioare sunt decişi să nu se întâlnească în această viaţă cu apa caldă şi tocmai de aceea când eu deschid robinetul am impresia că prima picătură de lichid la peste 30 de grade vine gâfâind de la câţiva kilometri distanţă.

Astăzi într-un moment de revoltă am început să-i spun soţiei că mi-aş dori că vecinul de la 8 să câştige la loto câteva milioane de euro şi să plece din zonă. Dându-mi seama că nici cei de la 9 sau de la 10 nu sunt mai silenţioşi le-am făcut şi lor aceeaşi urare. Moment în care a venit întrebarea de tip croşeu în bărbie: ” Dar, decât să îţi doreşti să se îmbogăţească tot blocul nu ar fi mai simplu să vrei să câştigăm noi milioanele de euro şi să ne mutăm unde vrem?”. Cât de în conflict cu banii să fiu să am un astfel de tip de gândire? Eu cred că e grav!