Cu enormă bucurie am aflat ieri că sistemul de învăţământ autohton mi-a dăruit, în sfârşit ceva, după ce timp de 6 ani, de la înscrierea copilului la şcoală mi-a tot cerut (fondul clasei, perdele, jaluzele, parchet, scaune, bănci, dulapuri….). M-a împroprietărit cu o familie de păduchi montată în capul copilului. Cel puţin aşa am crezut eu, naivul familiei, că stau lucrurile, după ce în urma unui control absolut sumar efectuat de doctoriţa şcolii, fata mea a fost trimisă acasă din timpul orelor, la pachet cu alte eleve, cu o enormă ştampilă aplicată pe frunte pe care scria cu litere mari : Păduchioasă. Surpriza nu era prea mare, de luni de zile se vorbeşte că în şcolile noastre păduchii învaţă cot la cot cu elevii, fără ca nimeni (părinţi, medici, profesori, directori) să-i deranjeze în vreun fel. De altfel încă din decembrie de când a fost lansat subiectul soţia s-a înarmat cu gaz, şampoane speciale, perii, un întreg arsenal gata oricând să intre în lupta cu micuţul inamic.
Că tot am pomenit de de partea lucidă a familiei, soţia m-a informat din start că nu crede că este posibil ca în capul fetei să „colcăie” păduchii, aşa cum s-a exprimat doamna doctor, deorece chiar ea îi face controale regulate speriată fiind de zvonurile pe această temă. Cum în fiecare din noi e câte un mic Toma Necredinciosul, copilul a fost controlat şi în familie, control în urma căruia s-a constat absenţa oricărui păduche. Deci nu primisem nimic. Trecând peste dezamăgire am sunat-o pe diriginta fetei dorind să o informăm că aceasta a fost trimisă acasă şi umilită în public din greşeală. Am mai spus-o, dacă eşti calm şi vorbeşti frumos eşti prost. Deci răspunsul a fost scurt, Iulia nu mai are ce căuta în şcoală până nu vine cu un aviz de la medicul de familie care să ateste că a scăpat de păduchi. Să scapi de ceva ce nu ai este destul de greu. Dar dacă ne-am decis să trăim în această ţară hai să înghiţim polonicul de rahat până la capăt. A doua zi dis de dimineaţă s-a mers cu copilul la medicul de familie care a constat ce era de constatat. Râzând ne-a spus că fata are o uşoară dermatită la nivelul scalpului (mai pe româneşte un pic de mătreaţă) şi probabil doctoriţa şcolii a confundat exfoliaţiile albe cu păduchii. Cu avizul (foto) în mână s-a traversat din nou Bucureştiul, din Rahova în Drumul Taberei pentru a încerca să ne reintroducem copilul în sistemul de învăţământ care l-a rejectat pe baza unei constatări eronate. Cu toată dreptatea de partea noastră, ne făceam totuşi probleme asupra tonului pe care să-l abordăm, mai ales că acest copil trebuie să îşi continuie activitatea supravegheat de acelaşi grup – doctoriţă, dirigintă, directoare – care l-a trimis în şuturi morale acasă. Evident că nimeni nu şi-a cerut şi nu-şi va cere scuze. Înghiţi şi taci, înghiţi.
Lecţia e bună. Mai ales pentru un copil care se pregăteşte să trăiască în această ţară. Dacă eşti mic pe scara ierhică toate greşelile se plătesc, dacă eşti mai mare nu răspunzi pentru nimic. Şcoala ei este societatea noastră la nivel mic.Eşti continuu umilit pentru greşelile altora, iar dacă încerci să îţi faci dreptate ai toate şansele să mori cu dreptatea pe piept şi cu păduchii pe cap. Păduchilor, ne lăsaţi şi pe noi să trăim puţin mai demn?
