„Maestrul”

Dacă e să am o calitate, răbdarea este aceea. Uneori sunt capabil să ascult un om care îmi displace minute în şir, cu o singură condiţie, respectivul să vorbească la radio sau televizor (nu să ne respirăm nas în nas) astfel încât, teoretic, cu o simplă apăsare de buton să-i pot închide gura.  Unul din oamenii care vorbesc mult şi unora le şi place este Dan Puric. L-am ascultat de câteva ori. Omul e un şuvoi de vorbe şi dacă nu te ţii bine pe picioare te poate ameţi. Duminică m-am intersectat pentru câteva minute cu domnul actor Puric. Eu acasă, el la TVR. Cum a căscat gura am pus mâna pe creion şi am început să notez. Vă recomnad experienţa. La final trageţi linie şi acolo unde aveţi dubii asupra unor personaje, ani, locuri, informaţi-vă ca să puteţi judeca în cunoştinţă de cauză. Constatarea ulterioară e simplă, omul e un balon de locuri comune pe care le îngroaşă după cum îi convine, de exagerări, de întâmplări la care a fost martor, deşi timpul şi geografia nu îi permiteau acest lucru, de citate îndoielnice, de fapte care nu s-au prea petrecut, de personaje menţinute din discreţie în anonimat deşi realitatea e alta, de verdicte bazate pe nimic, de „hai să facem” după care îşi vede de drum.  Să extragem două scurte exemple. După întâlnirea de duminică, în care a povestit mult, cu amănute şi dialoguri în care era erou principal, despre cum era viaţa de actor înainte de 89, i-am studiat sumar biografia şi la o primă privire am constat că până în 89 a activat 3 ani la  teatrul din Botoşani şi unul singur la Naţionalul Bucureştean. De asemenea a făcut un elogiu culturii ruse, vorbind de intervenţia senzaţională a preşedintelui rus Putin la reinaugurarea teatrului Balşoi din Moscova, oferind citate în care apărea adresarea „domnule preşedinte” deşi la vremea respectivă preşedinte era un anume Medvedev, care supraveghease personal desfăşurarea întregului proiect. Nu ştiu de ce, dar ascultându-l şi văzându-l cu cât patos vorbeşte de cultură mi-am amintit de Gigi Becali şi religie.