Când mă aşteptam mai puţin, o ştire TV legată de fotbal m-a emoţionat teribil şi mi-a oferit un nod de amintiri în gât. Un grup de foşti sau viitori jucători de fotbal, un fost, posibil şi viitor, patron de echipă, câteva mese o orchestră şi un microfon mi-au adus aminte de ceea ce înseamnă pasiunea în şi pentru fotbal. Imaginile prezentau reunirea unei echipe cu un trecut mare, cu un prezent inexistent şi cu un viitor incert, unde cântecele celebre ale acestei formaţii erau cântate cu nostalgie, patimă, jale, furie de toţi cei prezenţi. Pentru cei mulţi care vor doar performanţe şi se închină la teancuri de bani, mai mereu ai altora, povestea Universitaţii Craiova nu înseamnă nimic. Statisticile reţin cifre exacte, titlul 23, titlul 24, 20 de milioane de euro din Liga Campionilor, victorii obţinute cu orice preţ, chiar şi călcând pe cadavre! Trăim în lumea statisticienilor. Driblingurile lui Dobrin, şarjele lui Balaci, imnurile Craiovei şi Rapidului, fronda lui Andone, nu sunt pentru statistică, se adresează direct sufletului. Vine o vreme pentru fiecare, când uitarea face curăţenie în creier, când statisticile sunt puse pe făraş şi rămâi doar cu amintirile. Probabil, peste 20 de ani, nu voi mai şti cine a luat titlul în 2013 sau în 1986, dar cu siguranţă îmi voi aminti de povestea ultimei etape dintr-un campionat al anilor 70, când Dobrin învingea pe Dinamo împotriva tuturor aşteptărilor, de primul meci la care m-a dus tatăl meu pe malul Argeşului şi de primul meci la care mi-am dus fata, într-un cartier pe care mulţi îl cunosc dar şi mai mulţi preferă să-l ocolească. Despre asta e vorba în fotbalul care îmi place mie, de poveste, magaziile cu trofee le las celor care au mai puţină imaginaţie.
1 thought on “O iubire …”
Comments are closed.
frumos spus, coane da… si pe deasupra si adevarat…