*Atenţie, postarea următoare conţine descrierea unor scene de violenţă scăpată de sub control.
În ciuda străduinţelor personale, dar şi ale vecinilor, oriunde s-ar afla ei şi eu, continui să mă încăpăţânez să doresc să dorm noapte de noapte. Cum vara îmi place să apuc în nări şi câte un firicel de aer mai proaspăt, peste noapte ferestrele şi uşa spre balcon sunt deschise larg, fapt ce m-a transformat într-un adevărat specialist al motoarelor de motocicletă, scuter, autobuz, camion, automobil. Cînd credeam că nimic nu mă mai poate surprinde, nici măcar noul vecin care vorbeşte la telefon, probabil cu un surd sau o surdă, în mod constant între 3 şi 4 dimineaţa am avut parte de un şoc. Un şoc mare produs de un corp mic. Un greiere, probabil scăpat din iad, urla din toate picioruşele aflate în dotare fix în creierul meu, exact când somnul e mai dulce, pe la 4.15, când îşi termină vecinul convorbirile nocturne. Uluit de prezenţa unui greiere la asemenea înălţime, am închis rapid uşa balconului, deşi brusc m-a bântuit o bănuială că perversul vecin ori face pe greierele la telefon, ori a prins unul şi-l torturează. Orice uşa închisă deschide o alta. Nici nu plonjasem bine pe cearceaf, că greierele a început să cânte cu o furie şi mai mare, bucuros că nu mai era pertubat nici de zgomotul de fond. Lucrurile erau clare, bestia se afla în proximitatea mea, ascuns într-un ungher, râzând sardonic de chinurile mele. Cu minţile pierdute am fugit la debara, de unde am revenit în cameră înarmat cu un tub de insecticid. Am pulverizat fără milă, păstrând camera perfect închisă pentru a nu exista nicio scăpare, după care m-am prăbuşit în pat la propriu. Chiar dacă nu mă simt e clar că am ceva de gândac în mine, iar insecticidul îşi făcea treaba. Respirând sacadat, aproape orbit de chimicalele moderne eram decis să adorm, liniştea cântărind mai greu decât disconfortul fizic. Nu a durat mult şi greirele, în mod evident drogat, şi-a reluat activitatea. E clar că notele nu-i mai ieşeau la fel de bine, dar la decibeli stătea perfect. Cu un ultim efort, am aprins toate luminile disponibile în cameră şi cu o privire tulbure am reperat bestia, zăcea tolanită pe parchet. Înarmat cu un papuc din cauciuc, un model pe cale de dispariţie, dar la care ţin foarte mult, am plonjat peste greiere dispus la o luptă corp la corp. Cu dibăcie, fără să văd mare lucru, dar bazându-mă pe instinctele mele, i-am aplicat 16-17 lovituri de papuc, care probabil l-au lăsat fără tencuială pe tavan pe blândul profesor care locuieşte sub mine. Părăsind locul luptei, cu coada ochiului am zărit cadavrul greierului lăţit pe pardoseala din lemn. L-am lasat să zacă şi m-am cufundat într-un somn profund în care coruri întregi de copii îmi recitau poezia Gândăcelul de Elena Farago. Oraşul se trezea, iar zorii îmi râdeau ca nişte retarzi la geam.
PS1
La trezire, dornic să examinez cadavrul greierelui, am constatat că m-am luptat şi am învins o frunză de frasin.
PS2
Simţind că noaptea nu am simţul umorului, greierele nu a mai revenit.
PS3
În toată această încleştare nebună, singura fiinţă vie rănită (ca să nu zic animal) am fost eu.
