Ce ne mai place plânsul!
Ne plângem că învăţământul merge prost, dar nu ne deranjează că profesorii sunt plătiţi pe acelaşi palier cu femeile de servici, că directorii sunt instalaţi şi dezinstalaţi pe criterii politice, sau că în sistem intră cadre care la examene au luat note sub 3. Ne plângem că ne supără extraordinar de mult clasa politică autohtonă, dar asta nu ne-a împiedicat să le oferim câte două, trei, patru mandate lui Iliescu, Băsescu, Vanghelie, Mazăre…Ne plângem că nu avem bani, mâncăm până la greaţă fasole, cartofi, varză şi sendvişuri cu aer plat, dar găsim resurse (a se citi facem credite) pentru telefoane inteligente, televizoare de ultimă generaţie, tablete. Ne plângem de incompetenţa salvatorilor care nu ne salvează, de nepricepuţii care ne încurcă viaţa pe „banii noştri”, dar nu am văzut pe nimeni să refuze un post călduţ, bine plătit, chiar dacă e conştient 100% că nu are nicio competenţă care să-l califice pentru acesta. Ne plângem că nu mai avem loc de biserici şi de ignoranţa credincioşilor, dar la primul necaz nu mai contenim cu „Doamne ajută” şi cu executarea de cruci largi. Ne plângem că ne-am săturat de oameni care se plâng, dar nu ne deranjează că foarte des râdem ca proştii!
