Să ai o roată dezumflată la bicicletă poate duce uneori la … divorţ. Nu e nicio metaforă. M-am convins singur săptămâna trecută când am ieşit la o plimbare scurtă prin cartier. După primele două pedale, executate voiniceşte, am constat că nu prea mai am aer în roata din faţă. Să mă întorc acasă e uşor de zis dar greu de făcut, având în vedere că trebuia să urc în spinare până la etajul 7 monstrul din fier, cauciuc şi plastic care cântăreşte în jur de 18 kilograme. Să las bicicleta în faţa blocului nu se cade, de ce să ispitesc nişte bieţi oameni? Aşa că aproape pe „geantă” am luat-o printre blocuri, prin zona de garaje, în speranţa că voi găsi un mecanic auto ambulant care să mă ajute cu nişte aer. Norocul părea să-mi surâdă rapid, observ un Logan cu toate maţele pe dinafară, aşa că mă reped şi cer o pompă. Surpriză, de sub maşină iese o femeie, cu fizic de copil proaspăt promovat în clasa a 3-a, care mă informează că are toate sculele posibile, dar nu şi ce vreau eu. Plec cu cauciucul fleaşcă şi imediat pun pleoapa pe un grup de băutori de bere, parcat în buza unui garaj. Patru bărbaţi şi o femeie serveau câte o bere şi spărgeau nişte seminţe. De poftă. Îmi expun păsul şi un tip cam la 30 de ani, proprietarul garajului, îmi spune că din ce ţine minte ar trebui să aibă o pompă pe undeva printre „dărâmături”. Omul se pune pe căutat, iar după vreo 3 minute doamna, aveam să constat că era soţia proprietarului, îl întreabă pe acesta: „George, da tu ştii cum arată o pompă, că de când nu ai mai dat una cred că ai uitat”. Miros ceva pericol în aer, dar nu sunt pe deplin conştient de situaţia explozivă. George apare cu o pompă de picior absolut uriaşă, probabil în trecut fusese folosită pentru camioanele de mare tonaj. Un domn din grup remarcă rapid scula: „Legea compensaţiei Georgele, ai venit cu mătărânga asta ca să ne păcăleşti”. Doamna începe să râdă şi susţine că dacă ar trebui să compenseze ceva, George ar trebui să aducă un tun. George îmi arunca priviri tot mai tăioase, şi din dorinţa de a pompa mai repede îmi prinde mâna între pedala pompei şi baza acesteia. Mă doare de îmi vine să-mi dau cu bicicleta în cap şi îmi extrag dintre fiare un deget care îşi pierduse o parte din învelişul exterior. Până să zic eu ceva, glăsuieşte al treilea bărbat din grup: „Dacă aşa faci şi cu Gina, nu ne mai mirăm de nimic”. Dornic să mă extrag din acest dialog încrucişat mulţumesc pentru ajutor, deşi era evident că în cameră nu intrase aer nici cât să susţină respiraţia unui şoarece aflat în comă, şi dau să plec. George însă nu pare dispus să lase treaba neterminată. Cu un cleşte retează furtunul pompei şi încercă să-l potrivească în valvă. Gina dă să zică ceva, George îi retează şi ei…vorba: „Tu, marş în casă, că avem de discutat”. „Gata mă, i s-a pus pata, îşi aduce aminte de toate datoriile”, se aude din public. Nu mai ridic privirea, îmi e penibil de situaţia generată. După încă cinci minute de muncă încrâncenată, cu George mânjit de vaselină până la coate, roata arată circulabil. Mulţumesc din nou şi mă arunc în şa dornic să părăsesc zona. George intră în garaj şi unul dintre prietenii lui gândeşte cu voce tare : „Îţi dai seama ce ieşea dacă îi cerea ăsta un ciocan”.
