Domnul Dan

A debutat pe scenă sub numele de Otrăviţă, probabil din cauza activităţilor de bebeluş îndărătnic, dar cum a înţeles repede cum stă treaba pe lumea asta, s-a liniştit şi a devenit Dănuţ. Un Dănuţ care l-a ţinut ani buni, chiar dacă între timp şi-a atras şi alte forme de apelare. În liceu s-a impus drept Conu’, poate şi din cauza unui tic verbal, dar şi a felului uşor altfel  de a spune poveşti şi de a interpreta lucrurile. O confuzie de bun augur i-a adus porecla tatălui: Dede.  Simţind nevoia să contribuie cu ceva la acest nume glorios, dar şi din motive tehnice legate de moşirea unui blog,  a venit cu un S şi aşa a apărut DedeS. Când credea că s-a obișnuit cu toate numele posibile s-a trezit strigat (la locul de muncă, unul plin de tineri) Domnul Dan. Domnul Dan azi, Domnul Dan mâine, și într-un târziu şi-a dat seama că ceea ce el credea că este o glumă nevinovată de interior, nu era deloc o glumă.  Când într-un alt context şi într-un alt cadru s-a pomenit Nea Dan, a aruncat o privire peste umăr, într-o oglindă uşor mâncată de patima ruginii şi a văzut un bărbat oarecum asemnător cu tânărul pe care-l ţinea minte. Nu-i place Domnul Dan, dar e conştient că i se va face dor şi de această formulă nedorită atunci când într-un autobuz un tânăr îl va bate pe umăr şi-l va întreba senin: „Tataie, vrei să stai jos?”. Bolnav de respect, Domnul Dan ar da nişte ani să nu mai fie atât de respectat !