Am învins sistemul bancar!

Interacţionez foarte puţin cu sistemul bancar, care probabil s-a convins că nu poate lua de la mine mai mult decât ia acum. Cu trei ani în urmă mi-am făcut un card la banca pe care o văd de la geamul dormitorului pentru că trebuia să cumpăr ceva şi nu ţineam să mă plimb prin oraş cu banul la pungă, după modelul Becali. După tranzacţie aproape am uitat de cardul stors de vlaga finaciară până când, anul trecut am primit o înştiinţare cum că mi-a expirat plasticul şi ar fi cazul să mă prezint la ghişeu să-l ridic pe următorul. Fără prea multă grabă am ajuns la bancă să ridic noul card, dar ghinion, doamna care se ocupa de acest sector lipsea puţin. „Nicio problemă, să lipsească liniştită, o să revin”. Am revenit după două luni şi o doamnă uşor crispată m-a informat că, simţindu-se abandonat, cardul a plecat la sediul central, dar dacă fac o cerere se va întoarce. „OK, fac”. Uşor de zis, dar doamna care avea cheia de la fişetul cu cereri  nu era în zonă. Zâmbind, i-am spus că o să revin. Am revenit, s-a găsit doamna, s-a făcut şi cererea, dar, ghinion, s-a blocat sistemul, aşa că…trebuie să revin. Simţind că sistemul are probleme, am zis să nu-l forţez.

După un an am revenit. La prima oră m-am prezentat la ghişeu, am explicat că până acum ghinionul şi-a făcut de cap în relaţia noastră, dar că totuşi aş vrea să recuperez acel card, pentru că nu aş vrea să moară părăsit.  Partenera mea de dialog a lăsat impresia că nu este foarte convinsă de povestea mea, dar că fişa postului o obligă să mă creadă,  a completat nişte foi, eu  am semnat şi m-a trimis într-un birou alăturat la colega de la carduri. M-am dus şi normal pentru mine, dar îngrijorător pentru noua doamnă din faţa mea…sistemul s-a blocat. Acum era clar că toate doamnele care intraseră în contact cu mine începuseră să mă creadă. Am zâmbit amabil şi am anunţat că o să revin, dar nu după un an ci mai pe seară. Om de cuvânt, am revenit şi m-am dus direct la doamna cu cardurile. I-am zâmbit, mi-a răspuns uşor fâstâcită, explicându-mi că după plecarea mea sistemul a mers strună, a tastat câte ceva şi cu o voce aproape sugrumată m-a anunţat că … sistemul s-a blocat. A apărut şi şefa de sucursală, şi prima doamnă de la ghişeu, şi în momentul în care se pregăteau să-mi livreze nişte scuze am început să râd explicându-le că nu e nicio problemă şi dacă e cazul am să revin. M-au rugat să rămân pe loc, s-au retras prin nişte cotloane şi după cinci minute doamna de la carduri a intrat extrem de relaxată, a lovit aerul cu palma şi m-a anunţat: „am învins”. A lipsit puţin să ne şi îmbrăţişăm. Atmosfera s-a destins, în premieră am şi auzit nişte bancuri într-un sediu de bancă, iar cireaşa a fost servită la ieşire când doamna de la ghişeu, toată un zâmbet, mi-a strigat : „Esteeeeeeee, ai reuşit, te aştept săptămâna viitoare”. Mi-am dat seama că într-adevăr am învins sistemul, l-am făcut, fie şi pentru câteva minute mai uman şi mai relaxat.