În luna ianuarie nu doar brazii se aruncă la gunoi, ci și secvențe din viețile altora. În una din lungile-mi peregrinări pedestre pe străzile Capitalei m-am întâlnit cu un maldăr de gunoi care a reușit să îmi pună un nod în gât. Dacă în trecut am vărsat o lacrimă pentru niște cărți abandonate la margine de bordură, acum mai multe fotografii de familie, înrămate, aruncate în noroi, au reușit să mă întristeze. Probabil că o mână de gospodină tânără, proaspăt intrată în posesia unui apartament, nou pentru ea – vechi pentru alții, a decis să șteargă urmele lasate de viețile altora prin locuința ei achiziționată de la un moștenitor grăbit să o rupă cu trecutul. O mătură, o cârpă, niște detergent, puțină hotărâre, un coș de gunoi pântecos și tot ce a mai rămas dintr-o familie, amintirile imprimate pe hârtie fotografică, ajung, brutal, la gunoi. Am privit fotografiile, câteva nunți din mileniul trecut dar și din acesta, apariția unui nou membru al familiei (color), o excursie prin străinătate, niște bunici fericiți, o primă zi de școală, multe povești care se mai doreau rostite încă o dată, dar e greu să faci cu o singură fotogramă un film întreg. O doamnă de la REBU, văzându-mă atent m-a întrebat dacă vreau un ”tablou”, precizând cu amabilitate că icoanele le-a luat ea . Cum credința fusese deja rezervată am decis să las viețile altora în urmă și să îmi văd de a mea.
***
Indienii din unele triburi din America de Nord refuzau să se lase fotografiați pentru că erau convinși că fotografiile le fură sufletul. Acum, în plină expansiune a religiei facebook, mulți renunță de bună voie la suflet pentru o fotografie aducătoare de like-uri.
