Un hoț mă dezgustă, un hoț-turnător îmi provoacă o silă infinită. Nu e o noutate că și în tagma hoților există onoare. Cei mai mulți pungași de rând au un cod al onoarei de la care nu se abat. Marii hoți ai nației nu au însă nimic după care să se ghideze, cel mult o foame încrustată cu fierul roșu în gene. Marii bărbați care făceau coadă să o pupe în dos, în față și în lateral sau care erau dispuși să facă afaceri sau să-i ofere funcții înalte în stat Elenei Udrea se reped acum în sunet metalic de inox încovoiat să o toarne în fața procurorilor care le promit mici permisii până la judecata finală. Din această turmă îl exclud pe fostul pugilist, pe Rudel Obreja, un personaj uns cu prea multe alifii ca să poată fi speriat de o eczemă provocată de purtatul cătușelor. Cazul Udrea reprezintă doar un mic exemplu. Știam că de 25 de ani ne tot conduc personaje corijente la capitolul cinste, acum aflăm că sunt repetenți și în materie de onoare.
În copilărie atunci când plecam la o ”acțiune” care se lăsa cu pagube prin livezile sau viile consătenilor, pârâcioșii erau excluși din start. Dacă toți afaceriștii și politicienii care acum scriu mai mult decât Balzac prin birourile austere ale procurorilor ar fi furat un măr în vremea vieții lor când acest lucru nu era condamnabil poate acum ar fi știut cum să se comporte. Copiii de părinți orientați (se poate citi milițieni, securiști…) s-au abținut de la mere ca să poată înghiți la maturitate hălci întregi dintr-o țară. Măcar de le-ar sta în gât!
