O asiatică și un domn de etnie romă, ambii cu vârste incerte, undeva între 30 și 40 de ani, par să discute aprins lângă geamul zgâriat și murdar al unui restaurant chinezesc dintr-o zonă mai circulată a Capitalei. Ea este foarte supărată, el e împăciuitor.
”Păi nu v-am zis eu, aici e țigănie, nu ai ce să faci. Eu îți zic, trebuie și ei omeniți că e băieți buni, e pe strada lor. Ce să facă și ei. Unde să te duci să muncești? Mai pui mâna. Păi uite eu, să zicem că mă angajez. Da îți zic, nu am muncit niciodată în viața mea, nici nu știu să fac nimic, eu sunt bun pe combinații grele cu marfă, pachete de bani. Da să zicem că mă angajez. Iau un salariu de 15 – 20 de sute. Aștia sunt bani la valoarea mea? Cu ce să trăiesc? Trebuie să combin ceva. Da ce să faci în țara asta, că toți sunt cu ochiul pe tine, că ești țigan. Răi rău românii. Îți zic…”. Doamna dă din nou din mâini părând să nu înțeleagă mare lucru din ceea ce spusese domnul amabil. Acesta își pierde calmul. ”Speak, speak, ce să speak. Ți-am zis, da nu înțelegi, ai dracu chinezi, că nu mai avem loc de voi în țara noastră. Lasă că vedeți voi!”.
