Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu. Cum trei e o cifră magică, iar un găinaț în cap e în mod evident aducător de noroc, am ajuns la liceul fiicei mele cu o stare de spirit complet diferită față de plecare. Planul era făcut, pun câteva bilete la pariuri sportive plus ceva la loto și m-am aranjat financiar. Ușor euforic, pe motiv de intoxicație cu noroc, în ședință mi-am lepădat planul defensiv și am început să mă port ca un prinț arab înainte de criza petrolului. Eram de acord cu tot ce se propunea în materie de achiziții: culegeri, manuale alternative, perdele, fețe de masă, dulapuri, bănci, scaune, abonamente la reviste, parchet, usă…Puțin a lipsit să nu mă ridic și să întreb: „Clădirea rămâne asta sau facem una nouă, ceva frumos, modern?” Eram în mână, buzunarele goale îmi rămăseseră brusc mici la ce urma să îndes în ele.
La 48 de ore după ce păsările cerului mă atenționaseră că sunt fiul norocului, constatam cu amărăciune, că în ciuda eforturilor (a se citi pariuri sportive)situația financiară nu se schimba deloc în bine, ba din contră având în vedere că în ședință nu spusesem nu la nimic și trebuia să contribui la achiziția de culegeri, manuale alternative, perdele, fețe de masă, dulapuri, bănci, scaune, abonamente la reviste, parchet, ușă.
Acum sunt ușor confuz. Știe cineva, „norocul” de vrabie, guguștiuc și pescăruș se manifestă doar în dragoste, iar cel de cioară merge pe partea financiară?