Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc. Am mai povestit, dacă la început tinere domnițe m-au și certat pe motiv că nu mă ocup și de zăpada din jurul mașinilor cu care se deplasau, ulterior marea majoritate a decis să mă ignore complet, iar cei care treceau întâmplător pe lângă mine în timp ce lopătam cu sârg întorceau capul fără să-mi adreseze un cuvânt, afișând o supărare pe care nu o înțelegeam. Luni pe seară, la mai bine de 12 ore de la debutul ninsorii am ajuns acasă de la muncă și am fost întâmpinat de o alee plină de zăpadă și un afiș, pus pe ușă de la intrare de administrator, în care „toți locatarii în putere” erau invitați să pună mâna pe lopeți. Cum afișul m-a zgândărit puțin la orgoliu am apucat lopata de coadă și m-am prăvălit pe scări cale de 7 etaje, dornic să demonstrez că încă sunt în putere. În timp ce lopătam cu spor am avut parte și de motivul de bucurie de care am pomenit mai sus. Absolut toți vecinii care au trecut pe lângă mine m-au salutat cu mare căldură și politețe. Contează mai puțin că m-au salutat cam 15-16 persoane (aparent în putere) și doar pe final, la ultimele „3-4 brazde ” de zăpadă, un domn s-a oferit să mă ajute. Important este că s-a schimbat ceva. Presimt că anul viitor, dacă nu mă părăsesc complet puterile, la prima acțiune de genul asta voi primi și un ceai cald sau 2-3 încurajări de la balcoane.
