„Ploua infernal” și eu mă plimbam cu „ratb-ul”. Îmi place că ploaia îi face pe oameni mai tăcuți, uzi, vorbesc mai puțin. De mai bine de 30 de minute mă bucuram de tăcere când deodată o tânără doamnă îmi violează timpanele cu două cuvinte țipate isteric-interogativ: „Chiar suta?”. „Da mamă, o suta!” vine răspunsul pe o tonalitate înaltă. Întorc capul și văd că lângă tânără se afla o doamnă în vârstă care purta pe cap pielea parțial împădurită cu fire de păr ale unui animal mort de foarte mult timp. „Extraordinar, 100 de ani” insistă tânăra, probabil fană Dan Negru, omul care a patentat repetarea unei întrebari până la zăpăcirea totală a interlocutorului. „Da, anul asta i-am făcut, sunt născută în 1926”. Un calcul elementar chiar și pentru autobuz, pe care doamna tânără nu vrea să-l facă, îmi indică că doamna în vârstă este decisă să sară peste un deceniu din posibila viață ulterioară pentru a se putea lăuda în fața naivilor că este centenară. „100 de ani, da să știți că vă țineți super-bine. Alții la vârsta dumneavoastă nici nu mai respiră de foarte mult timp”.
….
Cu o zi în urmă, o altă doamnă în vârstă se plângea de…părinți, cum că o „hămălesc pe drum”. „Dar câți ani au părinții dumneavoastă?”, vine întrebarea de bun simț a publicului. „89 tata și 87 mama”. „Inseamnă că și dumneavoastră aveți măcar 70, v-au făcut la tinerețe?”. „A nu, așa arăt eu mai terminată, nu am făcut nici 55”.
