Adesea, după ce am vazut o fotografie, m-am întrebat „oare ce a fost după?”, în special la imaginile de la petreceri (aniversări, nunți, sărbători legale sau ilegale), în care invariabil toată lumea radiază de fericire.Ce a fost după această imagine, în care apar eu și un guguștiuc? Puțină viață. Crudă.
O familie tânără de guguștiuci au decis să-și crească urmașii într-un ghiveci de pe balconul apartamentului nostru. Decizia părea înțeleaptă. Ca un vechi columbofil care la un moment dat avea peste 100 de porumbei, chiar dacă viața m-a dus în locuri unde mai greu poți crește animale, am amenajat pe balcon un mic loc unde porumbei, guguștiuci sau vrăbii pot să găsească ceva de mâncare. Ne-am bucurat de prezența guguștiucilor și am decis să ne restrângem la maxim activitatea pe balcon, ca să nu deranjăm. Cadrul idilic a durat câteva zile, foarte puține, până într-o seară când o cioară a atacat nemilos cuibul, răpind un ou în urma unei bătălii disproporționate, la care am fost martori eu și fata mea. Am intervenit, dar răpitoarea s-a mișcat mult mai rapid. A doua zi, în lipsa noastră, cioara a atacat din nou, iar seara cuibul era gol, părăsit.
Amărăciunea copilului m-a făcut să mă simt vinovat, am oferit cuiva, chiar și unui guguștiuc, iluzia protecție pe care de fapt nu o puteam oferi. Oare nu facem asta în fiecare zi?
