Un cunoscut cu vederi diametral opuse de ale mele în materie de religie, credință și biserică mi-a imputat, la modul general ortodox– nu mie personal, printre altele, lipsa de umor, ironie și auto-ironie. Cu această ocazie mi-am reamintit o pildă, mustind de umor, auzită cu mai mult timp în urmă la un post de radio (Lumina).
Un ateu convins se plimba liniştit prin pădure, gândindu-se la moartea sufletului, când s-a trezit faţă în față cu un urs imens. Cum în spate avea un zid de stâncă, în dreapta o cascadă vijelioasă , în stânga tot stâncă și în față ursul, omul și-a dat seama că șansele de salvare tind spre zero, dar asta nu l-a împiedicat să strige după ajutor. Dintr-o dată a auzit o voce care a zguduit pădurea. „Ce pot face pentru tine?”. Uluit omul a întrebat„ Ești Dumnezeu?”, „Da”. „Știu că ți-am negat existența, de altfel nici acum nu sunt foarte convins de ea, poate că sunt sub impresia spaimei cumplite, așa că nu îți cer să ma salvezi pe mine, dar dacă ești atotputernic, precum pretind adoratorii tăi, fă din acest urs un bun creștin”. „Ești sigur că asta vrei?”, l-a întrebat Dumnezeu. „Da”, a spus omul sigur pe viclenia lui. Dintr-o dată ursul și-a ridicat privirea spre cer și cu voce cavernos-guturală și a zis: „Doamne, binecuvântează bucatele acestea”, după care, închinându-se, s-a uitat cu poftă la om.
Haha, tare finalul :)) haioasa poveste.