Mi-a bătut la ușă frigul, am vrut să-l întreb de unde vine la ora aia,dar – viața e o autostradă plină de „dar-uri” – am zis să nu mă bag în cântecele altora, așa că l-am poftit în casă.
„Băi nene, miroși a toamnă de îmi vine să-mi bag sufletul în priză, să îl mai încălzească Enel-ul cu o factură record”, i-am zis fără jenă.
„Scuze, m-am parfumat cu esență de vară, dar am un PH ciudat și nu mă prind aromele de mai-august”, s-a scuzat neconvingător.
Avea fața unui student de anul 1, proaspăt sosit din provincie în București, dezorientat, nostalgic, trist și ușor înfometat, cu toate speranțele blocate în Gara de Nord.
L-am omenit cu un ceai și i-am permis să stea în casă: „Poți să stai, dar fără petreceri cu prietenele tale, sărăcia, foamea, boala și disperarea, că am vecini sensibili”.
