Grăbit, fără motiv, încercam să depășesc o doamnă, care avea tot timpul din lume, pe un trotuar îngust din zona Parcului Cişmigiu. Având un simț special sau un ochi la spate, doamna reușea să se miște stânga-dreapta în sincron cu mine. Atacam pe lângă perete, brusc vira și ea, luam la șters praful de pe mașini, în aceeași secundă făcea același lucru și doamna. Când mă hotărâsem să îmi continui drumul pe mijlocul şoselei, cu riscul unui accident, am observat o zonă în care trotuarul se lărgea, am accelerat, dar ghinion în plin proces de depășire am acroșat-o puțin cu mâna dreaptă.
„Ce faci domnule, te urci pe mine în plină stradă?”, „Scuze, dar am tot încercat să vă depășesc și nu prea puteam și acum din grabă…”, am încercat o explicație retezată imediat, „Hai că ești chiar obraznic, mă faci și grasă!”, am mai apucat doar să zic „Nu doamnă, doar trotuarul v-a rămas mic”, după care am accelerat, ca să nu mai aud ce zice doamna, care nu era deloc corpolentă, dar avea un complex pe această temă.
