O şansă ratată

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim.

Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

Nu zâmbiți, cumpărasem chestii masculine, trei legături de pătrunjel, două de mărar, 10 kg de cartofi, păstârnac, țelină, 4 kg de morcovi, 8 kg de ceapă, 3 kg de fasole, șase bidoane de câte 5 litri de apă plată și un ziar. Mă plimbam relaxat pe trotuar, admiram blocurile gri de tip ciorap alb purtat intens, când în cale îmi sare o adunătură de oameni tineri și frumoși. Erau de la un partid, vechi, aveau ședință și erau în pauza de fumat.Printre ei și un fost coleg, un băiat netalentat, dar insistent, având totuși simțul umorului (atenție, am fost chiar amabil în descriere). „Salut”, „salut”, el „super dandy, relaxat”, mâinile în buzunar, țigarea în colțul gurii, eu genul gospodină angajată hamal în port. Mă prezintă colegilor și brusc, cu milă și cu groază, mă întreabă: „Tot ziarist?”. „Tot, dar cum ți-ai dat seama, după pătrunjel sau m-a dat țelina de gol?”. Îmi mărturisește că el s-a lăsat, s-a orientat rapid, o duce bine, îl felicit: „Ți-a luat ceva timp să îți dai seama că te chinuiai degeaba”, admite că da și contraatacă: „Oricum, dacă nu mai merge treaba și o să mori de foame cu presa,  poți veni la noi, îți găsim ceva, un post bunicel”. Îi multumesc, „Oricum, înainte să intru în politică, mai am și varianta, onorabilă, să cerșesc la colțul străzii. Dacă nu va mai merge nici asta am să vă caut”. „Salut”, zic eu, el mormăie ceva, colegii lui erau deja la 5 metri distanță, așa că îmi dau seama că, din glumă în ironie mi-am mai închis o poartă.