Deoarece vecinul de la hotel a început sa taie lemne de la ora 5, la 5.30 ma plimbam pe plaja. Frumos, liniște, pustiu. Două tinere poloneze, nedormite vin să socializeze.
Pardon, deja bat câmpii, scuze Vali. Trecem peste.
Mă mai plimb, mă abordează 3 polițiști uriași. Le explic ce e cu mine, în absenta actelor, și unul izbucnește „Brăila, Brăila”. Râd amabil, prinde curaj, deși la cât de mare era îl avea deja și îmi zice „Mu.. pi…”. Ușor speriat/contrariat, am zis erau mari, îl întreb dacă știe românește . Din fericire nu, era doar forma de salut cu care îl întâmpină zilnic vecinul sau brăilean. Ne despărțim prieteni.
