Stătea sufletul în poziție de drepti, straveziu,
Ca un soldat la apelul de dimineață
Era înțepenit, el veșnic zglobiu
De parcă înghițise un continent de gheață.
„Ești necăjit, te doare ceva?”
Am lansat întrebarea interioară.
In ureche mi-a ciocănit un glas de mucava.
-” O masea” , a zis într-o doară.
