Peste câţiva ani, nu mulți, se va face un film despre lagărul de exterminare cunoscut acum sub numele de ”cartierul Drumul Taberei” (în cazul în care nu aţi înţeles, e evident că noi, locuitorii acestui cartier, suntem într-un program în care este testată rezistenţa rasei umane la condiții de stres extrem).
Generațiile viitoare vor mânca popcorn udat de lacrimi și alte secreții privind cât au putut să sufere niște semeni ai lor. Desigur nu vor înțelege de ce nu ne-am revoltat, nu am evadat sau de ce în loc să primim compensații bănești noi plăteam impozite. Nu înțeleg nici eu, dar ce pretenții poți să mai ai de la unul care trăiește în Drumul Taberei de peste un deceniu.