Mi-am scos sufletul…
la plimbare.
”Hai în parc, să te bucuri de toamnă”
Ciudata dihanie,
de 21 de grame,
atât a așteptat,
se târa prin iarba udă,
se cățăra în copaci
striga la necunoscuți.
Simțeam că îmi crapă rațiunea de rușine.
Am încercat să-l ameninț,
Dar ce aș putea să-i interzic?
Accesul la telefon și TV?
”Stai cuminte, suflete,
că nu ne mai jucăm”.
A râs,
de mine.
