Cu 50 de ani în urmă, o lucrare de control la istorie lansa o licență poetică folosită adesea de membrii familiei mele. Caracterizați-l, pe scurt, pe domnitorul Mihai Viteazul, era întrebarea profesorului, iar răspunsul elevului, dat în scris, pentru a dăinui, a fost: ”românesc și vitregos”. Altfel, ca orice poet neînțeles, autorul a obținut un 3, probabil nici primul și nici ultimul din viața sa. De altfel, de-a lungul timpului ne-a obișnuit pe toți cu răspunsuri atipice la toate întrebările cu care era asaltat, în special pe teme domestice, unde reușea, cu grație, să rămână veșnic corigent. La orice ”de ce” acuzator, para cu un ”de foaie verde”, dezarmant.
Cam asta a fost, un prinț, desculț, de foaie verde.
Ieri, la finalul ultimului drum, m-am întrebat, cum l-aș caracteriza pe vărul Lili/Liverole? Românesc și vitregos, e singurul răspuns acoperitor.
Dacă aș intra în amănunte aș eșua lamentabil în fața adevărului, țin minte doar lucrurile bune (pe relația dintre noi doi nu au fost deloc puține), nu am vocație de procuror sau judecător, pot fi cel mult avocat al apărării, ceea ce nu e neapărat rău, la final toți aveam nevoie de cineva care să ne susțină cauza.
PS
Constat, acum, că tocmai mi-am pierdut absolut toți partenerii de dezbateri fotbalistice din vechea gardă, oamenii alături de care am văzut sute de meciuri și am comentat mii. Altfel, cu prima ocazie am să scot televizorul în curte (așa cum făceam adesea) și am să-l privesc timp de 90 de minute (120 dacă vor fi și prelungiri) fără să-l pornesc.
PS 2
Pe 30 mai 2011, notam: ”Am urmărit finala Ligii Campionilor exact ca în vremurile bune, cu televizorul scos în curte, cu antene făcute pe „picior” şi agăţate în vie,cu ceva de udat gâtul, cu vărul Liverole- unul din ultimii mohicani ai serilor fotbalistice de acum 25-30 de ani- fumând cât doi turci, cu atât de multe discuţii încât nu am auzit mai mult de două cuvinte de la comentatorii TVR. Singura problema a reprezentat-o numărul mare de scaune goale din jurul nostru”.
