În tot omul există un ceva,
care are rădăcinile în inimă
și înflorește în cutia craniană.
Nu-mi fac iluzii,
nu toate florile emană un miros frumos.
Când eram mic, am suferit un accident,
am învățat să citesc,
iar florile s-au împrăștiat prin tot corpul.
Uneori simt că respir/expir cuvinte,
litere și chiar semne de punctuație,
virgule, cratime,
semne de întrebare și de exclamare.
Flori, mai mari sau mai mici,
vin și pleacă,
una după alta,
până la sfârșit,
când, pentru că așa sunt eu, sucit,
voi pune două puncte,
unu e prea puțin
pentru ceea ce cred că urmează.
