Am ajuns, din nou, în interiorul unei bănci. Să plătesc, nu intrați în panică, bogăția încă nu circulă pe strada mea. Nici eu pe a ei. În fața mea era doar un omuleț, agitat și suficient de ridicol încât să nu mă enerveze ulterior. Era de ceva vreme având în vedere cât de plictisită era doamna de la ghișeu. Trebuia să trimită cuiva o sută de lei, dar nu avea bani și pentru comision, unul destul de obraznic, 32 de lei. După două telefoane și un apel video efectuat afară, pentru că nu avea voie cu filmări în interior, a concluzionat că e ok dacă trimite 68 de lei și 32 îi înghite banca.
”Să fie toată lumea mulțumită”.
Sună din nou să fie sigur cum o cheamă pe femeia căreia îi trimite. Urmează o negociere legată de nume, el insista cu Elena Chirciu, ea nu era de acord știind mai bine că se numește Chirciu Elena. În final discuția a fost stopată de doamna de la casierie, care a zis că sunt bune ambele nume. Am mai urmat două telefoane, omul s-a scuzat la toată lumea și după mai bine de 30 de minute, în care am admirat, mut, spectacolul, am plătit și eu ce aveam de plătit.
Foamea, chestea asta e clar că mă urmărește încă din copilărie, m-a împins în interiorul magazinului de lângă bancă. În interior omulețul.
Ați ghicit, vorbea la telefon. Tare. ” Da, am rezolvat, 300 de euro i-am trimis. A durat ceva, m-am și eneravat, era un jegos de bărbos în bancă, tot făcea mutre că nu termin mai repede”. Întoarce capul și mă vede. Se albește. ”Bărbos, da chel”, zice privindu-mă țintă. Îmi scot sapca (pentru conformite, sunt ras pe cap). Se înverzește. ”Nu mă, nu chel că e tuns, chel din ală fără păr”. Evident cine era la capatul firului nu mai pricepea nimic. Eu am început să zâmbesc. ”Nu avea nici barbă așa mare, mai mult neras”. Am început să râd zgomotos, mi-a înseninat ziua, îmi venea să-l îmbrățișez ca să se calmeze, dar la cum punea problema telefonic cine știe ce mai ieșea.
