Toma era foarte sărac, atât de sărac încât nu el se temea de sărăcie, sărăcia îi luase frica. Toma era bețiv, uneori, în prezența lui, sticlele păreau că se golesc singure, ca să nu se mai chinuie nimeni.
Toma avea copii. Aici era o nuanță menită să mai umple larga și nesătula gură a lumii, se insista pe avea și nu pe făcea. El, probabil, considera asta o muncă fizică și o lăsa în grija altora. La un moment dat ceilalți au rămas fără grijă. Nevasta lui Toma a plecat într-o călătorie de regăsire a ”eului” interior. S-a exprimat puțin mai direct, ” plec de aici că nu mai sunt bărbați serioși care să mă …”. A găsit repede și ”eul” și satul cu oameni serioși. În mod ciudat, după o vreme, Toma a observat dispariția. În prima fază a constatat că nu mai are găini și gâște în ogradă. După aceea i-a lipsit și nevasta. Nu mult. Până seara a găsit o altă jumătate.
De țuică.
Pare că am uitat ceva. Copiii. S-au rispit. În primă fază i-a luat statul, cu o mână sigură. În a doua fază i-a redistribuit, cu mai multe mâini șovăitoare. Inclusiv către Toma. Chiar dacă nu este o zeitate indiană, statul are mai multe mâini, una de dat, multe de luat. Circuitul copiilor s-a mai repetat. Când e să nu ai noroc, nu ai, indiferent de calea pe care o apuci. De altfel, în preajma lui Toma ghinionul trăgea la linie cu exactitatea cu care sosesc trenurile în gara din Tokyo. De teama contaminării o parte dintre vecini nu prea mai dădeau pe acasă.
Într-o zi, Toma a fost văzut plângând. De această dată sincer, o premieră, în fața propriei case. Altfel, în deplasare, la înmormântările din sat, o făcea des, sperând că pe principiul vaselor comunicante fiecare lacrimă vărsată îi va umple un pahar cu țuică.
”A murit băiatul meu, ăla cuminte și frumos!”, spunea celor care îl întrebau ce are. Precizările veneau greu, după un val de întrebări. Îi murise motanul și odată cu el și câinele turbat care îi servea pe post de suflet.
De atunci Toma plânge tot mai des. Nu prezentul îl mișcă, ci trecutul, pe care abia acum îl trăiește, transformându-l în lacrimi.
Toma e tot sărac, dar acum simte asta. Toma a rămas bețiv, dar lacrimile nu se mai transformă în țuică, țuica are gust de lacrimi.
