Din ciclul ”laudă-mă gură”, astăzi, episodul: ”a nimerit orbul Brăila!”.
Chiar dacă nu pare, în mine zace – aș zice că în comă- un aventurier.
Azi s-a trezit.
Brusc, mi-a venit așa o nebunie și m-am dus până la piață.
Nu intru în amănunte că poate sperii și fac poftă.
Totuși, fasole verde, mărar, roșii…
Cum deplasarea s-a făcut la ora când pe stradă se află doar pensionarii, o doamnă între două vârste, ultima și penultima, îmi strigă: ”Ești frumos ca un popă!”
Având în vedere viitorul imediat al doamnei, nu am știut dacă e un compliment sau o înjurătură mascată elegant.
Ca să nu tac, întreb: ”Popă de treflă?”.
”Bravo, te pricepi”, zice doamna, deja mai bătrână cu două minute decât în momentul în care am cunoscut-o, acompaniată de chicotele a două colege de bancă, la fel de trecute prin secolul XX.
Plec mai încurcat decât era cazul.
La ce mă pricep?
La cărți (de joc)?
Aiurea.
Ca să nu mor fără o informație esențială, am căutat semnificația pentru popa de treflă: ”Un bărbat brunet, cu inima bună, un prieten adevărat, corect şi drept în relațiile cu subiectul”. Subiectul? Asta ce o mai fi, totuși, să nu insist pe un drum pe care nu am de gând să merg.
