Caniculă, final de program de lucru, stai și tu dandy – relaxat pe canapea ascultând la grămadă ce îți oferă youtube-ul, când deodată auzi două acorduri și simți în primă fază că ceva te-a electrocutat, după care constați că nu mai poți respira din cauza valurilor de melancolie care te izbesc în față.
De la ce a plecat totul? De la un cântec pe care nu l-am mai auzit de mai multe zeci de ani și care se numește ”La fereastră”, din coloana sonoră a filmului Fata Morgana (1981), cântat de Marin Traian. Desigur, pentru 87,6 % dintre cei pe care îi cunosc toate aceste detalii nu reprezintă niciun cârlig. Melodia nu are nimic special pentru cineva care ar asculta-o acum în premieră, posibil să stârnească zâmbete ironice, dar pentru subsemnatul a fost un soi de ciocan în cap. Ce e mai grav că astfel de senzații îmi sunt provocate tot mai des de mirosul unui parfum cunoscut, de o poezie citită cândva, un film văzut în tinerețe, un cântec ascultat cu alte urechi, un nume.
Mă dor atât de multe amintiri frumoase încât toate bolile de care sufăr trec lejer la capitolul și altele.
Altfel, conform lui Sartre, „Amintirea e singurul paradis din care nu putem fi alungați”.
Pe de altă parte, ca să mă autocitez: ”lucrez puternic la prezent pentru ca mâine să am un trecut care să-mi facă plăcere”.
