Viața mea a ajuns la o intersecție (aici ar merge niște puncte de suspensie pentru un plus de dramatism, dar prefer o paranteză, pentru că așa sunt eu, în loc de punct mai pun câteva cuvinte).
Revin la intersecție, este vorba de locul în care ar trebui să se întâlnească necesitatea (nu mai vad să citesc sau să scriu fără ochelari) cu obișnuința (dacă plec undeva să-i și iau cu mine).
Cum e zi plină de meciuri internaționale, am zis să investesc 2 lei pentru a condimenta seara, așa că am plămădit un bilet la pariuri sportive.
Aici dau de altă intersecție, cu fizicul sunt în secolul XXI, dar apucăturile au rămas de secol XX, așa că aranjez biletul online pe laptop, dar notez codul pe o hartie, cu creionul, ca să îl desăvârșesc în offline, la o casă de pariuri.
Plec țanțoș, ajung la fel, dau biletul, dau 2 lei și (aici chiar merg punctele)…
”ați notat greșit pe hârtie, nu merge”. Dacă tot m-am deplasat, hai să fac alt bilet, iau dosărelul cu meciuri și coduri și văd că nu văd fără ochelari. În incintă se mai găseau doi bărbați și o femeie. Îmi zic că apelez la unul dintre ei, dar până să evaluez care are o privire mai vulturească, mă trezesc prins în ce făceau și spuneau. Tipul chel a căzut primul de pe lista de posibile ajutoare, juca niște numere, bea cola și își izbea fruntea non-stop cu degetul mic de la mâna dreapta. În 5 minute a doborât un litru de cola, ceea ce a accelerat mișcările degetului mic, și a câștigat un leu la o loterie, fapt ce i-a produs o mare bucurie. A doua a căzut femeia. Executa un monolog al cărui ritm era ținut de plesnitul unor butoane ale unui aparat (pe scurt, juca la păcănele). ”Tu ce ai crezut? Proasta stă în casă seară de seară, singură, și tu în fața blocului îți faci viața ta, bei bere! E, uite îmi fac și eu viața mea”.
Jap, roșie, jap, neagră, jap, roșie.
Viața mea.
”Draci turbați… mai dă 100”. Al treilea bărbat s-a executat cu 100 de lei, care au fost înghițiți de aparat, probabil era cel cu berea, deci nu era chiar monolog, dar cert e că l-am tăiat și pe el de pe listă. Schimonosit am reușit să identific câteva cifre și litere, am încropit ceva, aș zice orbește, și i-am dat hârtiuța casieriței.
”Să știți, cu doi lei puteți să câștigați maxim șapte lei”. Nu mă abțin și glăsuiesc: ”Perfect, dacă îi iau îmi fac viața”, după care am ieșit.
Pe ușă.
La distanță văd perfect.
