Fără să îmi doresc am reintrat în zodia meșterilor. Asociația de bogătași din care fac parte (deținătorii de vile din blocul TS… din Drumul Taberei ) a decis că a sosit vremea să schimbăm apometrele. M-am bucurat, mă doborâseră economii cu zero consum de apă lunar, pe mine cel cu 14 – 15 mc.
Curățel foc.
Asta e cusurul meu.
Marți, la ora când încep să bată ceasurile rele s-au prezentat doi meșteri la ușă. Aparatele și instalarea erau deja plătite, așa că am deschis ușa cu un ușor zâmbet pe buze. Când am aflat că toată treaba durează 15-20 de minute m-am gândit că dacă aveam voie aș fi băut un coniac, o sampanie și fumam și un trabuc.
Nu am voie.
În general!
Era ora 10.00. Dialogul a început să scârție de la bucătărie. Am aflat că robineții nu țin, se pot înlocui contra-cost, pe loc, 150 lei bucata. Erau doi. Trebuie și un adjutaj ca să fie bine, 100 lei.
OK, am convenit că sunt foarte bogat. Când s-a ajuns în baie nu mai eram chiar așa de bogat când unul dintre meșteri a rupt un cot care făcea niște legături și a fărâmat și scurgerea de la chiuvetă. Teoretic, au decis că e vina lor, practic, am plătit tot eu. Pe la ora 14.00 meșterii încă erau la mine în casă, iar eu mă gândeam că dacă o incendiez voi termina mai repede curățenia. M-au anunțat că apometrele stau bine în țevi, dar scurgerea o vor repara a doua zi (din licărul ochilor am înțeles că urmează să mai plătesc ceva) și că să fiu atent că nici bateria de la bucătărie nu prea mai e în apele ei și vrea să iasă la pensie după această întâlnire. Cu ochii în lacrimi mi-am luat la revedere, am luat o haină pe mine, am luat niște bani, poate ultimii, și am mers la un magazin cu țevi, baterii, chiuvete și alte drăcii extrem de scumpe. Am luat ce trebuia (deja migrasem la statutul de sărac) am revenit acasă, am strâns din dinți – îmi promisesem, cândva, că nu voi mai presta astfel de munci – am desfundat o scurgere, am montat furtunul la chiuvetă, am scos vechea baterie de la bucătărie, am montat-o pe cea nouă, am făcut curat, și când ultimul ceas rău se pregătea să bată m-am așezat în pat, așteptând liniștit să fac un infarct sau un AVC, la alegere, că ar fi prea mult să spun ”la plăcere”.
A doua zi, meșterii au revenit, amabili și zâmbitori, să mă ajute să reparăm ce au stricat. I-am informat ce și cum, iar unul mi-a zis fericit: ”Știam că te descurci, am avut încredere în tine de la început”.
Mulțumesc!
Viața mea, munca mea, banii mei!
