Există zile când cred că sunt posesorul unor abilități supraomenești. Azi a fost o astfel de zi.
Am reușit! Ce? Să închid un cont la o bancă.
Nu vă spun că încerc de ani buni și că de fiecare dată mi-a/le-a lipsit ceva (mie în general răbdarea și toleranța la obrăznicie), important e punctul de final. Dacă mai reușesc și să sun la compania de telefonie și să vorbesc cu un om, încep să cred că sunt nemuritor.
Altfel, în perioada în care am respirat aerul din interiorul sucursalei de banca (în ciuda așteptărilor nu am plătit comision pentru acest lucru) am fost martorul unei superbe demonstrații a omului de tip nou.
Un tânăr (ceva în jur de 30 de ani) dorea un card să depună niște bani și să instaleze o aplicație. Omul poseda o carte de identitate românească, dar nu se putea exprima decât în engleză. Trebuia să confirme niște date, s-a descurcat cu numărul de telefon, știa adresa unde locuiește, primul scurt circuit a venit la data nașterii. Avea habar de lună, dar anul și ziua reprezentau o enormă necunoscută. A depășit momentul…cu buletinul în mână, cum ar spune clasicii în viață. Locul nașterii a provocat un nou blocaj, habar nu avea. Bombona pe tort a venit la numele de fată al mamei. Nimic. Actualul nume de familie al mamei? Nimic. Numele mamei? O bălmăjeală. Doamna de la ghișeu insista ”Jenni sau Genny?”. O nouă bălmăjeală. Femeia renunță. Îl pune să confirme suma. Spune ceva total diferit față de prima dată. La reconfirmare apare o a treia sumă. Fac ce au de făcut și la final îl roagă să noteze parola pe o hârtie sau pe telefon. Răspunsul? Ați ghicit, ”țin minte fără probleme”!
Încep să înțeleg de ce scârțâia relația mea cu banca.
