Uneori am curaj, toamna când ninge şi joia dimineaţa. Fiind joi, am ieşit să duc gunoiul la ghenă. În scara blocului plin cu vile model minimalist era un vuiet grozav.
O doamnă, divorţată de tinereţe, zbiera amarnic, ceva legat de un colţ de perete zgâriat, de o reparaţie şi de nesimţire. ”O să vă aduc miliţia”, aud la un moment dat şi cred că e o figură de stil. Cum mă deplasam cu viteza râmei plecată la pescuit, mai aud de trei ori miliţia şi îmi dau seama că nu e vorba de figuri, pur şi simplu doamna era într-o uşoară buclă temporală.
Arunc ce era de aruncat, pe mine m-am păstrat și mă îndrept în ritm alert (asta chiar e o figură de stil) spre vastele apartamente.
Deodată aud din spate: ”Cum te simţi?”, nu întorc capul, redevenisem timid, dar răspund: ”Perfect, ca un milițian la Londra”.
