Am plecat să cumpăr roșii, castraveți și brânză. Am eșuat înainte să intru în piața, brânza s-a dus prima.
O carte de poezie i-a luat locul. O vindea un bătrân, pe ea și pe altele. I-am dat cât nu mai face o carte pentru restul lumii.
O tânără cu o fustă numai flori și încrețituri, însoțită de trei copii, m-a văzut cu banii în mână și m-a abordat direct: ”Frumosule, mânca-ți-aș (aici e bip) ta, dă și mie un ban să iau ceva de mâncare la ăștia mici”. Am refuzat-o politicos: ” Ai greșit abordarea, fata mea. La cum ai început îmi lași impresia că ai chef să mai faci altul, nu să-i hrănești pe ăștia”.
Am ajuns și în ”buza” pieții. Brusc s-au dus și roșiile, cu tot cu castraveți. La intrare s-a deschis o vinărie nouă și privind la titlul cărții mi-am adus aminte că am fost cineva și în zona asta … viticolă. Acum sunt nimeni, dar poezie cu castraveți cine a mai văzut? Altfel merge versul cu un pahar de vin, chiar dacă doar îl citești de la distanță.
Ce vreau să spun?
Absolut nimic, dar încă nu pot să tac.
