”Mă scoate în fiecare dimineață”, zice bătrânul. Stă pe o bancă, azi ține cățelul în brațe, în alte dimineți îl are lângă el, la picioare.
”Nu prea mai merge. Înainte îl scoteam eu la plimbare, acum mă scoate el pe mine din casă. Fumăm o țigare, mai mult eu, bem o cafea și după înapoi acasă. Zi de zi”.
Din când în când îi întinde cățelului paharul cu cafea, nu îmi dau seama dacă micuțul bea sau doar miroase lichidul negricios.
”Îl am de 15 ani. Când era pui aveam și femeie și copii și loc de muncă. Acum îl mai am pe el și o pensie.”
”Îi place înghețata și să se uite după lume pe stradă, nu mai latră, doar se uită.”
Câinele are o lesă, chiar dacă ”nu prea mai merge”.
”Așa s-a învățat, fără ea nu iese, parcă îmi zice: ține-mă să nu fug.”
”Îmi e milă de el. Dacă mor eu, el ce mai face?”
Bătrânul fumează și oftează.
”Dacă moare el, eu ce mai fac?”
