Cred că e de la astenia de primăvară, altfel nu-mi explic de unde această avalanşă de ciudaţi în proximitatea ființei mele.
În fața mea la coadă la covrigi (da sunt cozi la covrigi, pentru că sunt ieftini și umplu burțile) se află un domn.
Autor: dedes
Ora 19.00 dimineaţa
Uriașele rezerve de prostie și fudulie ale poporului român sunt la locul lor și nicio companie străină nu vrea să le fure. Redau un scurt episod…
RATB-ul face minuni!
O doamnă în vârstă așteaptă autobuzul pe prima bandă a șoselei. După ce două mașini o ratează de puțin, o invit pe trotuar, e un loc mai sigur. Refuză, nu poate să urce bordura, e foarte bolnavă. Nu insist, suntem deja peste 7 miliarde
Rochia de mireasă şi 44 de pahare
Piaţa Valea Argeşului, sâmbătă, martie, soare, animaţie. Au ieşit urzicile (urmează ștevia, loboda și alte plante verzi ca primăvara) ceea ce ne dă speranțe, până în octombrie nu mai murim de foame.
Ieri s-au băut niște pahare, 40, 44, poate chiar mai multe.
Penalul Ilie
Doi tineri (20-25 de ani) discută relaxat. Unul povestește ceva.
„Băi, e penal rau, râzi de te strici. Sunt țăranii aia pe acolo cu poantele la ei, da moșul e cel mai tare. Are niște glume în el, ți-am zis, penal, penal. E o fază cu niște fasole, mori”. M-am gândit că a revenit Bendeac la TV cu niște glume de mare angajament sau un nou vlogger a lansat un mini-serial umoristic.
Ceasul ceferistului
Nu-l văzuseră toți, dar știau de el. Tite se angajase la CFR și primise un ceas deșteptător. Un război mondial avusese loc, un altul urma să înceapă.
Ceasul era cea mai „deșteaptă sculă din sat”. Suna la fix patru dimineața, pentru că la 6 Tite trebuia să intre în post și până mânca, până se îmbrăca în „haina statului”, până parcurgea pe jos cei 5 km până la gară, abia dacă avea timp.
Tomba
Am un „vecin de cartier” căruia îi spun Tomba. De ce? Pentru că e singurul nume de schior pe care îl cunosc în acest moment al vieții mele. De ani buni, omul, destul de senior, ca să nu zic bătrân de-a binelea, se deplasează de parcă ar schia. Tălpile se află în contact și într-o perpetută frecare cu solul, lăsând impresia că dacă ar ridica o singura dată un picior s-ar prăbuși definitiv.
