O scurtă incursiune în cutia cu vechituri m-a adus faţă în faţă cu „Legend of the lost” (1957). Adică: eu, Sophia Loren şi John Wayne, aproape un triunghi dacă prin cadru nu ar fi trecut destul de des şi Rossano Brazzi. Comori pierdute la fel ca şi idolii unora dintre personaje, mult nisip, cămile şi…
Categorie: Amestecate
De-abia plecaseşi
(Tudor Arghezi) De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi! Ti-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare? Voiam să pleci, voiam si să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te…
Import
Am importat puţină primăvară la preţ redus. Dincolo de geam încă se mai află o iarnă în criză, cu febră destul de mare, nasul înfundat şi uşoare accese de tuse. Cum Floricel s-a apucat de spionaj, sper ca zambilele din imagine să nu îmi vândă chiar toate secretele primului venit.
Iluzii si tunuri
Într-un moment de totală rupere de realitate, asta în perioada post adolescentină, eram foarte preocupat de viaţa politică a acestei ţărişoare. Ba mai mult, alături de un bun prieten am călcat şi pragul sediului unui partid istoric, pentru a ne înscrie în organizaţia de tineret. Din fericire carnetele de membru erau pe moarte, la fel…
„Viaţa e o loterie”
În toate după-amiezele copilăriei mele am dedicat, cu precizie matematică, două ore temelor şi alte trei fotbalului (fac excepţie vacanţele cînd proporţia era pur şi simplu pulverizată). Jucam fotbal cu maximă pasiune, indiferent de vreme sau de adversari. Am fost un elev aproape strălucit (cu timpul mi-a trecut şi asta) şi un fotbalist aproape mediocru. Nu mai ţin minte nici…
COLINDE
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=htlnPM1asUI]
Un titlu
Un titlu din suplimentul Aldine al Romaniei Libere mi-a dat emotii. Amicul Vebiaj sa fi fost atat de secretos incat noi sa nu stim ca este deja un scriitor foarte cunoscut? Din nefericire (sau din fericire, depinde din ce unghi vrei sa privesti) este vorba doar de „abundenta de cuvinte inutile” a lui Chuck Palahniuk.