Categorie: O lume minunata

Îmi fac rondul zilnic prin zona de case cuprinsă între Cișmigiu și Gara de Nord. E aproape primăvară, e cald, simt în nări parfumul de oraș de la începutul secolului XX, amestecat cu mirosul de urină, de ieri, dosită pe la colțurile clădirilor.

Cred că e de la astenia de primăvară, altfel nu-mi explic de unde această avalanşă de ciudaţi în proximitatea ființei mele.
În fața mea la coadă la covrigi (da sunt cozi la covrigi, pentru că sunt ieftini și umplu burțile) se află un domn.

Uriașele rezerve de prostie și fudulie ale poporului român sunt la locul lor și nicio companie străină nu vrea să le fure. Redau un scurt episod…

O doamnă în vârstă așteaptă autobuzul pe prima bandă a șoselei. După ce două mașini o ratează de puțin, o invit pe trotuar, e un loc mai sigur. Refuză, nu poate să urce bordura, e foarte bolnavă. Nu insist, suntem deja peste 7 miliarde

Piaţa Valea Argeşului, sâmbătă, martie, soare, animaţie. Au ieşit urzicile (urmează ștevia, loboda și alte plante verzi ca primăvara) ceea ce ne dă speranțe, până în octombrie nu mai murim de foame.
Ieri s-au băut niște pahare, 40, 44, poate chiar mai multe.

Dacă nu am mai spus, repet sunt un fel de aspirator de ciudaţi.Cum viața mea se desfășoară între două achiziții semi-inutile pentru restul familiei, acum încerc să cumpăr o boxă audio portabilă după imbatabilul principiu ”ieftin și bun”.

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Copii urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri.După ce mai creşteai, puteai să încerci şi ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.