O viaţă trăită în afara facebook-ului e fără sens. Te simţi părăsit şi singur alături de cei 4-5-6 amici care din când în când te sună sau îţi trec pragul, în condiţiile în care majoritatea celor care vieţuiesc în jurul tău au câteva sute sau, de ce nu, câteva mii de prieteni pe reţeaua de…
Categorie: O lume minunata
Totul se plăteşte
Dacă vrei să îţi scoţi familia la un meci de fotbal ar fi bine să te gândeşti de două ori. Nu există bună intenţie care să nu fie pedepsită. Dacă îţi cumperi bilete la peluză, din lipsă de lichidităţi sau pentru că altceva nu ai mai găsit, distracţia e asigurată, dar nu în sensul pe…
Mitea vs Maradona
În ciuda faptului că am traversat jumătate (nu sunt nici optimist nici pesimist) din viaţa încă reuşesc să rămân cu gura căscată în faţa măreţiei prostiei umane. Presupusul jucător de fotbal Niki Mitea a revenit în jurnalele de ştiri sportive graţie participării la o emisiune de divertisment la care a fost invitat ca bagaj de…
Cantităţi exacte
Sunt precum un vampir la vederea sângelui în momentul în care trec pe lângă o persoană care povesteşte ceva. Ascuţite la maxim, urechile-mi devin nemiloase, sug şi ultima picătură a ultimului cuvânt rostit. Mă dau în vânt după amintirile oamenilor. Recent am întâlnit un personaj cu o mare pasiune. Nu insist asupra locului, să spunem…
Răsărit
. . . . . . . . . . Apare toamna la orizont, iar răsăritul miroase a apus.
Cură
Revin la una din temele verii. Ascultător din fire, am urmat sfatul preşedintelui, acela ca o săptămână să nu mă mai uit la A3 ca să-mi dau seama cum e de fapt realitatea. Am mărit puţin dozajul şi 10 zile nu m-am uitat la niciun post TV şi nu am ascultat niciun post radio. Am…
Cocktail
Uneori căldura te face să iei decizii ciudate. Pe mine m-a lovit direct în bibliotecă, de unde am decis să extrag ingredientele unui cocktail literar exploziv: Lynn Picknet, Clive Prince – „Cazul Rudolf Hess”, Ray Bradbury – „Cronicile marţiene”, Dinu Săraru – „Iarba vântului”, Henry Miller – „Tropicul cancerului”. Citesc la 4 mâini şi doi ochi. Din…