Timp de câteva secole, lungi şi întunecate, europenii de mâna a doua dintre Carpaţi şi Dunăre s-au opus cu vehemenţă otomanilor, oprindu-i de câteva ori să nu transforme câteva bisericii catolice, de la Viena în sus, în moschei. Acum aflu că preşedintele nostru, eşuat pe malul Bosforului, le-a promis turcilor că va face tot posibilul…
Categorie: O lume minunata
Poveşti care ne dor în…
Chiar dacă nu trăiesc într-o lume de poveste, îmi place să fiu înconjurat în permanenţă de poveşti, poveştile mele sau ale altora. De unele mă izbesc „la prima mână”, pe altele le găsesc în cărţi. „Bineînţeles că pe oameni îi interesează numai ce îi priveşte personal. Dacă o poveste nu-l priveşte pe cel care o…
Ploaie şi credinţă
Cramponarea de idei, teorii, păreri proprii este probabil un atribut al înaintării în vărstă. Cum mai mereu am fost cel mai bun exemplu pentru mine, m-am convins, din nou, de un lucru pe propria piele… pînă la piele. Pe o ploaie demnă de un cântec al lui Alifantis interpretat de Seling, în ziua de Sfântul…
A dărui
Declar, oficial, deschisă luna cadourilor. A şti să oferi un cadou este o adevărată artă. Modul în care te pregăteşti pentru a face acest gest, felul cum alegi obiectul, priceperea înmânării darului, toate acestea la un loc spun multe despre personalitatea fiecăruia. Dacă se întâmplă să mai uităm, prinşi în chingile grijilor cotidiene, de o…
Patrioţi
Doi muncitori fac o groapă în asfalt, dialogul e icnit, oamenii chiar muncesc. „Joi o să zugrăvesc, fac frumos de Crăciun”, „Cum joi mă?E sărbătoare mare”, „Pai nu e în calendar cu cruce roşie”, „Nu contează, tu eşti român sau bulgar?”. Cunosc câţiva bulgari născuţi aici la nord de Dunăre, sunt printre cei mai mari…
Legi şi profesori
Sunt leșinat după legi. Cum mai apare câte una, cum mă reped să o respect. Aflu din ziare că învățământului i se pregătește o nouă lovitură, pardon, lege. „Cadrele didactice care aplică pedepse corporale sau îi umilesc pe elevi vor fi amendate cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, potrivit proiectului elaborat de…
Farrokh Bulsara
Cu exact 20 de ani în urmă eram extrem de supărat din cauza faptului că echipa naţională a României ratase calificarea la Campionatul European de Fotbal. Eram major şi supărat. Cred că mă prindea bine. Peste doar o zi mă întristam şi mai tare, proaspăt ajuns pe holurile liceului aflam de la un coleg că…