Categorie: O lume minunata

Să ai simţul ridicolului este o calitate. Ieri am participat la o adunare în care 90% din participanţi se bălăceau în zeama acră a ridicolului absolut. Cum îmi venea să plâng şi să râd, am încercat să adopt o poziţie neutră: „Anul acesta gerul a învins nostalgia. La -10 grade nici comunismul nu mai ţine…

Uneori este foarte simplu să porneşti pe drumul spre nicăieri. E suficient să faci un pas, următorii vin singuri. E o artă să fi conştient de acest lucru. Să mergi  fluierând pe această cale e o dovadă de prostie. Mă simt conştient. ……. Fiuuuuuuu, fiu, fiuuuu, fiu!

„Afară ninge, sunt plin de zăpadă, dar nu sunt prost să mă scutur la intrarea în bloc, o fac în faţa uşii proprietate personală. Îmi zgâlţâi zdravăn ciubotele lovind cu putere în beton, aşa ca să ştie toţi fraierii care stau sub mine că am venit acasă. Şi ce dacă îi deranjez? Toată lumea face…

O întreagă armată s-a ridicat în poziţie bipedă să râdă de bietul Grigore Cartianu, după ce acesta s-a confruntat cu un iPad. În capul coloanei s-a poziţionat Mircea Badea, care a revărsat un potop de ironii asupra lui Grigore. E uşor să arunci cu pietre. Eu l-aş întreba pe Badea dacă el ştie de unde…

Dreptatea umblă cu capul spart şi justiţia bâjbâie legată la ochi. Cu toate acestea unele forme ale justiţiei sunt extrem de placute.

„Florico, pa!” Acesta este textul de pe biletul de adio lăsat soţiei sale de văcarul din Siliştea Gumeşti, după care s-a sinucis puţin. (Sorin Preda, Moromeţii, ultimul capitol –  via România literară)