Într-o perioadă în care gust cu lingura mare din zeama amară a maturităţii, la primele ore ale unei dimineţi de 13 mi-a intrat în casă o bucăţică din copilărie. Chiar dacă nu mă omor după marii strategi de la Adevărul, faptul că mi-au înlesnit reîntâlnirea cu Jules Verne îi spală în ochii mei de multe păcate. Aproape…
Onoare muncii
Zilele trecute spuneam ceva de cum o luăm de la capăt. De cap să-mi fie. Vreau să văd acum cât de dibaci sunt şi cum găsesc eu capătul corect de la care să reîncep treaba. Am mai trecut prin asta şi am fost deosebit de inspirat în alegerile făcute(da, erau vremuri când puteai să şi alegi)….
De la capăt
O luăm de la capăt, deşi în fiecare an am impresia că nu începem de unde trebuie.
2010
O piftie
Sunt un fan declarat al pregătirilor de dinaintea sărbătorilor, oricare ar fi ele. Îmi place să umblu prin magazine şi mai ales pieţe, să văd cum poporul este străbătut de sus în jos dar şi invers de fiorul marii zile ce tocmai stă să vină. Având o comandă fermă m-am prezentat la o carmangerie de cartier dis…
Istoria se repetă
Todorov
După 17 ani m-am reîntâlnit cu Tzvetan Todorov. Vorba vine. Omul m-a ajutat enorm la examenul de Bacalaureat (română oral) în jurul ideilor lui despre literatură am reuşit să brodez o întreagă strategie. Un fel de castravete al lui Chicoş, universal valabil care mi-a dat mare încredere. Ca orice român balcanic imediat l-am dat uitării…