O doamnă, deloc tânără, cu un copil, 5-6 ani, așteaptă autobuzul. Așteptăm mai mulți. În stație. Eu îl mai aștept și pe canapea, în sufragerie, dar nu vine niciodată. Rămâne cum s-a stabilit, autobuzul (cu toate rudele sale) e doar pentru săraci. Știe și doamna (exagerat de cochetă) și pentru că știe încearcă să înfigă…
Viață
Viața e mult mai simplă decât ne închipuim. Asta mi-au spus toți marii profesori de Viață pe care i-am avut. Nu v-am mai zis, după licență și masterat, am luat și trei doctorate la această materie, pe care sunt decis să o studiez până la sfârșit. Concret, București, caniculă infernală, eu, la umbră, pe o…
Bătrânul și cîinele
”Mă scoate în fiecare dimineață”, zice bătrânul. Stă pe o bancă, azi ține cățelul în brațe, în alte dimineți îl are lângă el, la picioare. ”Nu prea mai merge. Înainte îl scoteam eu la plimbare, acum mă scoate el pe mine din casă. Fumăm o țigare, mai mult eu, bem o cafea și după înapoi…
Ridică-mă la cer, varianta Drumul Taberei
O tânără mi-a urat de dimineața, înainte de instalarea caniculei, să mă lovească moartea. Din vedere parcă o cunosc, din ură, ea crede că mă cunoaște foarte bine. Nu știam că moartea și lovește, credeam că doar te ia. Nu sunt curios să aflu cum e să mă lovească fără să mă ia. În fine,…
Bune intenții
Dacă bunele intenții ar fi o armă, aș fi criminal în serie sau sinucigaș. Din fericire ele sunt doar un bumerang, care pleacă cu zâmbetul pe buze și se întoarce scrâșnind din dinți. Dacă iadul e pavat cu bune intenții, atunci puteți să-mi spuneți asfaltatorul, am reușit să fac o autostradă, chiar dacă proiectul era…
Mânca-v-aș frumusețea!
Îmi place mă să plimb prin aerul tulbure al dimineții citadine, mai ales când pubelele de gunoi stau, abundente, la marginea trotuarului, precum păsările de noapte, care oferă, gunoi pentru unii sau aur pentru alții. Mirosul dulce-acrișor-vomitiv, de sfârșit de lume organică îmi lasă impresia că bat străzile din Napoli, Casablanca sau Buenos Aires. Nu…
Calatorie
Viaţa e o călătorie, orice om o ştie. Uneori traversezi o poiană cu flori, Alteori, un deşert. Bănuiesc că aţi ajuns, cel puțin o dată, într-o poiană. Ştiţi cât durează să o străbateţi şi aveţi habar, măcar de pe hartă, cum stă treaba cu Sahara, Gobi sau Atacama. Asta aşa, ca să stabilim proporţiile. Bucuraţi-vă…