O asiatică și un domn de etnie romă, ambii cu vârste incerte, undeva între 30 și 40 de ani, par să discute aprins lângă geamul zgâriat și murdar al unui restaurant chinezesc dintr-o zonă mai circulată a Capitalei. Ea este foarte supărată, el e împăciuitor. ”Păi nu v-am zis eu, aici e țigănie, nu ai…
TRIST
De ce la noi merg lucrurile din ce în ce mai prost? Două posibile explicații: ”Dacă acum patru ani, în România, existau 550 librării propriu-zise, acum librării propriu-zise sunt 150, restul sunt, probabil, colţuri unde mai sunt câteva cărţi. Sunt oraşe cu 70.000 de locuitori fără niciun magazin special de carte, sunt judeţe fără…
Minuni și tehnică
În urmă cu aproximativ 30 de ani, când m-am intersectat în premieră cu un aparat video (VHS) nu mă hotăram dacă asist la o minune religioasă sau la o minune tehnică. După momentul de uluială am avut parte de minuni care apăreau pe bandă rulantă: calculator, cd player, laptop, telefon mobil, tabletă….Pe multe le-am ”descifrat”…
Dedes și Dede
Dialog peste timp și peste lumi. -Tată, ce regreți cel mai mult? -Că mi-au îmbătrânit băieții!
Jules Verne, ”cârligul ” din ”undița” literaturii universale
Pentru orice viitor bărbat drumul spre marea literatură trece prin gara ”Jules Verne”. Există și excepții, dar cunoscutul scriitor francez este cel mai eficient ”cârlig” cu care adolescenții sunt prinși în ”undița” literaturii. Dacă la 15 ani nu vibrezi la aventură și eroism, atunci sunt șanse mari să nu o faci niciodată și poți să…
Cântecul de sirenă al Telecinematecii
Muzica din celebrul generic al Telecinematecii reprezintă pentru mine cântecul de sirenă care îmi atrage ”corabia”, cu tot cu suflet, în fața unei cutii, din ce în ce mai inteligente și plat-lăbărțate numită în mod obișnuit televizor. Ori de câte ori mă aflu în fața acestei invenții semi- diavolești, mă simt ca într-o mlaștină care…
”Aferim!”
După o lungă perioadă, la ieșirea de la un film am simțit că am plătit prea puțin pentru biletul de intrare (26 de lei) și că spectacolul ar fi meritat mai mult. Cum erou nu prea am fost în această viață, ”Aferim!”, filmul fără eroi, m-a lovit din plin, reușind să mă regăsesc câte puțin…