Fără să îmi doresc am reintrat în zodia meșterilor. Asociația de bogătași din care fac parte (deținătorii de vile din blocul TS… din Drumul Taberei ) a decis că a sosit vremea să schimbăm apometrele. M-am bucurat, mă doborâseră economii cu zero consum de apă lunar, pe mine cel cu 14 – 15 mc. Curățel…
Analize
La o coadă, înghețată din toate punctele de vedere, o doamnă mânuia un citat precum un bolnav de Parkinson un brici. Cum discuția dintre doamna cu citatul și o altă doamnă se încălzea pe drumul spre o ușoară păruială, am intervenit și am ordonat puțin cuvintele din citat, astfel încât să capete sens, și am…
Spital
Am făcut o nouă vizită la spital, la urgență. Surpriză, de data aceasta nu eram pacient. Atmosferă tipică pentru zona de primiri urgențe, ambulanțe, aglomerație, bombardieri, mulți bombardieri și de asemenea multe persoane pe care nu le bănuiesc de plata asigurărilor medicale. La ortopedie, unde lumea se prezenta fie cu un picioruș frânt, fie cu…
Amestecate
15 IANUARIE Mă bântuie un sentiment, doar azi, altfel, mă macină mai multe. Cred, cu toată convingerea, că, pe 15 ianuarie, spiritul lui Eminescu regretă, amarnic, că nu are un corp, să se poată sinucide. În rest, în celelalte (zile ale anului) zace neliniștit, trist și singur, sufocat de plictiseală. ”Eminescu să ne judece”, pentru…
Noroc
Combinația noroc-ambiție e letală. M-am confruntat cu ea. Da, știu, să vorbesc eu și de noroc și de ambiție în același deceniu e un eveniment. Să relatăm confruntarea. De Revelion, cu gândul la copilărie, am cumpărat tradiționalul ”loz în plic” de la un chioșc (care încă mai vinde ziare) dintr-un centru comercial. Am mizat pe…
Competență
Încerc, cu modestele-mi forțe, să țin pasul cu tehnologia. Adică ne mișcăm în aceeași direcție, ea cu viteza unui avion, eu… mai pe bicicletă. Chiar și așa ne mai intersectăm, cum ar fi cu ocazia unei achiziții online. Aici e ca la barbut, dacă ai noroc, ai, dacă nu, nu. Am cumpărat ceva și după…
All-inclusive
În ultimele 10 zile, de când am revenit acasă de la un all-inclusiv din acela pentru suflete tari (în care cazarea nu e grozavă, mâncarea nici atât, dar băuturile – a se citi perfuzii – te scoală din morți), sunt asaltat de oameni care îmi cer să donez bani – cash, card, sms – pentru…