Pentru mine cel mai toamnă pe lumea asta e lunea la prânz. Dacă din întâmplare mai aud şi o melodie franţuzească şi văd doi bătrâni naufragiaţi în plin 2011, atunci e toamnă totală în ceea ce mă priveşte. Ca orice colecţionar de bricege, care se respectă, din când în când le mai şi ascut. Pe…
Versuri
De foarte mulţi ani, în această zi, îngân în minte aceste versuri. Nu mai ştiu clar de unde a plecat totul, dar aşa îmi vine. …… Dã iute briciul pe curea si bãrbiereste-te de-a rîndul, cã vezi cã azi e ziua ta, care dureazã cît pãmîntul La cimitir, pe la cei dusi, coboarã-n zori si…
Moşul
Parcul Eroilor, marţi pe înserat, stateam pe o bancă citind ceva, în aşteptarea unui anticar de la care urma să achiziţionez nişte cărţi. La câţiva metri depărtare un tânăr (18-20 de ani) vorbea agitat la telefon, într-o încercare uşor ridicolă de a da lumii de veste că el este student la medicină, că are orar,…
Fiecăruia după nevoi
Promisiunile electorale nu mai sunt ce au fost! Au trecut la un cu totul alt nivel, mult mai aproape de sufletul oamenilor. Asfaltarea de drumuri, apă curentă, curăţenie, locuri de muncă sunt chestiuni depăşite, la nivel de discurs nicidecum în practică, aşa că votantul trebuie scos din apatie cu altfel de promisiuni. Ca un veritabil…
Ţuicisme
Ţuica zace de două zile în butoaie. Sâmbătă tot alcoolul din prunele culese din grădină a migrat spre butii pântecoase. Locaţia a rămas aceeaşi, zidurile sunt mai bătrîne, la fel şi personjele. Ţuica are aceeaşi aromă, oamenii sunt mai puţini. Numărul de vorbe pe minut este constant, poveştile s-au diminuat(diluat) mult. Nici beţivii nu mai…
Lecţia de ţigănie
Pentru toate greşelile noastre există cel puţin un vinovat. Ce e valabil la modul personal, este absolut aplicabil şi la scară mare, naţională. În plină perioadă tulbure, la porţile Balcanilor, ţiganii s-au transformat în marele rău, care nu ne mai lasă să trăim şi să ne dezvoltăm armonios. Cine mă cunoaşte ştie că îi simpatizez…
Radio vs TV
Radioul a învins, iarăşi, televiziunea. E o constatare absolut proprie şi nu se bazează decât pe experienţe pur personale. Luni seară ajung din întâmplare pe postul tv digisport, unde era transmis în direct meciul de fotbal dintre Gaz Metan Mediaş şi FCM Târgu Mureş. În două minute cele două formaţii m-au plictisit suficient de tare…